După participarea premierului Republicii Moldova la evenimentul de lansare a candidaturii la prezidenţiale a lui Victor Ponta, preşedintele Traian Băsescu a declarat că Iurie Leancă este „atât de unit în gânduri şi în simţiri cu premierul Victor Ponta” pentru că a fost în Ambasada Uniunii Sovietice la Bucureşti înainte de 1989.
„Leancă, cel care a fost până în octombrie 1989, în Ambasada Uniunii Sovietice din Bucureşti. Poate nu aţi ştiut”, a declarat Băsescu. Preşedintele a mai spus că cetăţenii moldoveni, cu cetăţenie română, au văzut în şansa de a studia în România sau şansa de a primi cetăţenie română şi şansa de a fi în Europa, nu numai alături de România”.
Traian Băsescu a amintit faptul că, „în urmă cu câteva luni, Iurie Leancă şi premierul cereau reducerea numărului de burse pentru tinerii din Republica Moldova”.
Premierul Iurie Leancă a declarat la evenimentul de lansare a candidaturii lui Victor Ponta că atât el, cât şi cetăţenii moldoveni „îşi leagă speranţele de viitorul preşedinte al României, Victor Ponta”.
„Personal ,consider să soarta noastră e strâns legată de proiectul european, iar aceşti paşi vor depinde în manieră substanţială de ajutorul României. De aceea nu îmi este indiferent cine va conduce România în perioada următoare. Noi ne legăm speranţele de viitorul preşedinte al României, Victor Ponta. Împreună vom ajunge la destinaţie, vom reuşi să scriem istoria”, a spus premierul Leancă.
Premierul Victor Ponta este de părere că declaraţiile preşedintelui sunt iresponsabile. „Traian Băsescu încă este preşedinte al României, să-l ataci pe primul-ministru al Republicii Moldovei, adică exact ţara de care suntem mai apropiaţi şi care este cea mai importantă pentru noi, doar pentru că nu o susţine pe Udrea, ci mă susţine pe mine este un gest de mare iresponsabilitate şi un semnal foarte urât pe care îl transmitem celor din Republica Moldova”, a spus Ponta.