Nu sunt întrunite în prezent condițiile necesare pentru negocieri în format ,,5+2” în vederea reglementării conflictului transnistrean. Aceasta este poziția așa-zisului ministru de externe de la Tiraspol, Nina Ștanski, care a avut o întrevedere marți cu reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Radoiko Bogoevici.
Autoritățile de la Chișinău încearcă să ,,sugrume” regiunea transnistreană cu intentarea unor dosare, cu blocadă economică și limitarea liberei circulații, a acuzat Nina Ștanski.
Potrivit site-ului așa-numitului minister de externe al regiunii separatiste, Radoiko Bogoevici a admis că momentan, între Chișinău și Tiraspol nu se remarcă un dialog pozitiv.
Precedenta întâlnire dintre Nina Ștanski și Bogoevici a avut loc pe 30 octombrie.