Serviciul de Informații și Securitate și Poliția de Frontieră au reținut pe Aeroportul Internațional Chișinău un tânăr suspectat de pregătirea unor acțiuni extremiste în Găgăuzia.
Bărbatul a venit în Republica Moldova cu avionul de cursă Moscova-Chișinău. În bagajul acestuia a fost descoperit echipament militar cu inscripția „G.E. Army”.
Tânărul a fost reținut și în prezent este interogat de procurori, informează Gagauzinfo.md. Pe acest caz a fost pornit un dosar penal.
InfoPrut amintește că în luna septembrie, șeful Serviciului de Informaţii şi Securitate de la Chișinău, Mihai Bălan, a anunţat că serviciul a depistat în sudul Republicii Moldova grupări de provocatori şi organizatori ce ecrutau cetățeni pentru a destabiliza situaţia, adică persoane din categoria celor denumiţi, generic, ,,omuleţii verzi”.