Alegerile parlamentare din Republica Moldova sunt cruciale pentru viitorul populației din stânga Prutului, iar marile cancelarii ale lumii așteaptă cu nerăbdare rezultatul acestui scrutin pe fundalul tensiunilor dintre Rusia și Occident în legătură cu conflictul din Ucraina. Astfel, dezbaterile pe marginea parcursului Republicii Moldova vizează și subiectul Reunirii cu România. O scrisoare deschisă adresată de către expertul economic de la Fundația Universitară Marea Neagră, Petrişor Peiu, lui Cristian Tudor Popescu despre beneficiile economice ale Unirii clarifică aspectele de ordin economic pe care le-ar comporta acest act.
,,Stimate domnule Cristian Tudor Popescu,
Apreciez de multi ani talentul dumneavoastra polemic, care se bazeaza, fara indoiala, pe o cultura solida si pe o mare capacitate de a corela diverse categorii. Va marturisesc ca, nu de putine ori, opiniile dumneavoastra au dat, cum se spune, „ora exacta” in ceea ce priveste judecarea unor subiecte controversate de catre opinia publica.
Am citit cu interes si, de ce sa n-o spun, cu mahnire, interventia dumneavoastra prilejuita de alegerile din 30 noiembrie din Republica Moldova si mai ales consideratiile referitoare la inoportunitatea reunificarii Romaniei si Republicii Moldova.
Am citit cu dezamagire pasajele referitoare la Reunificare pentru ca mi-am dat seama ca ati cazut, cu usurinta de aceasta data, in capcana judecatilor facile, superficiale si nu ati incercat sa vedeti in profunzime.
Trecand peste aspectele emotionale ale subiectului reunificarii, imi permit sa va atrag atentia asupra unor aspect care tin de ordin economic (in sfera concretului):
Distanta intre performantele celor doua economii este mare, in raport de 5:1 dupa indicatorul PIB/capita, dar ea creste neincetat din 1990 (cand se afla in raportul 1,5:1) si va ceste in continuare cu o panta lina, dar va creste; acestea sunt previziunile unanime ale analisitilor institutiilor international (FMI, Banca Mondiala,etc.);
Practic, cu cat mai tarziu se va produce reunificarea, cu atat va fi mai „scumpa” si mai dureroasa;
In lume exista doua situatii extreme similar: cazul celor doua state germane (RFG si RDG) si cazul celor doua state coreene (Republica Coreea si RPD Coreeana); in momentul reunificarii Germaniei, raportul intre performantele economice era de 2,5:1 iar raportul intre marimea tarilor era de 4:1- reunificarea a „costat” un PIB al Germaniei din 1990 pe o durata de 20 ani; in cazul celor doua state coreene, raportul intre PIB/capita este de peste 20:1 si raportul intre marimea tarilor este 2:1, ceea ce face ca estimarea costurilor de reunificare sa fie foarte dificila si sa ajunga la doua PIB-uri actuale ale puternicei economii sudice; in plus modelul de reunificare KIM (Korean Integration Model) realizat de catre Ministerul Integrarii de la Seul este dispus pe mai multe trepte temporale si este proiectat sa se desfasoare pe parcursul a 50 ani;
Romania reunificata ar deveni o tara cu 25 milioane de locuitori iar noua dimensiune a economiei ar putea deveni scanteia care sa conduca la o crestere anuala de peste 5%, obiectiv pe care nici noi, nici Republica Moldova nu reusim sa il atingem altfel;
Este usor de prevazut ca procesul de integrare in UE al Republicii Moldova va fi unul lung si dureros, pe cand in cazul reunificarii, acest teritoriu ar intra direct intr-o logica de absorbtie a fondurilor structurale, specifica oricarui stat membru; ganditi-va numai ca imensa suprafata agricola a Basarabiei ar putea beneficia de subventia la hectar aferenta Politicii Agricole Comune(PAC).
Iata, domnule Cristian Tudor Popescu, suficiente argumente pentru a reconsidera judecata dumneavoastra referitoare la oportunitatea reunificarii celor doua state romanesti.
As dori sa adaug si faptul ca „prudenta” actualului premier Iurie Leanca referitoare la NATO este un semn de neintelegere a realitatilor lumii de azi din partea unor politicieni „moldovenisti”: nu exista niciun caz de tara fosta comunista care s-a integrat in UE fara a fi, mai inainte, membru NATO; nu exista nicio garantie reala de securitate pentru Republica Moldova in afara unei posibile umbrele NATO. Este adevarat ca ar fi foarte dificil ca Republica Moldova sa se integreze in NATO, in schimb reunificarea cu Romania ar oferi si aici o solutie mai rapida si mai putin dureroasa.
Va mai rog, domnule Cristian Tudor Popescu sa faceti un exercitiu de imaginatie si sa incercati sa vedeti cam ce presupune pastrarea actualei divizari pentru Republica Moldova: „incatusarea” intr-o zona gri, cu economia expusa capriciilor Moscovei, cu o societate profund divizata si fara o perspectiva reala a parcursului european.
Cu stima,
Petrisor Peiu”
În ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană, pe care specialistul Petrișor Peiu o vede posibilă într-un orizont îndepărtat și a cărui variantă a Reunificării cu România este mai fezabilă, ministrul de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a respins ideea integrării într-un interviu pentru Bild. În opinia șefului diplomației de la Berlin, perspectivele de aderare europeană sunt reduse pentru că Republica Moldova este „una dintre cele mai sărace state din Europa, în care există mari diferenţe de viziuni politice şi care trage după ea o multitudine de probleme”.
Citiți aici articolul senior-editorului publicației Gândul, Cristian Tudor Popescu