Proiectul pentru bugetul pentru anul următor destinat portofoliului românilor de pretutindeni a fost modificat înaintea votului, deputatul Aurelian Mihai depunând un amendamenta pentru suplimentarea acestuia cu 22 de milioane de euro.
“M-au susținut colegii să-l votăm. Bugetul inițial anunțat a fost de 4,9 milioane de lei, în scădere față de anul anterior, care a fost de 10 milioane. La noi, la Comisie s-a luat această decizie prin vot”, a declarat Aurelian Mihai pentru InfoPrut.
Amendamentul deputatului Aurelian Mihai a fost adoptat cu 15 voturi pentru, 4 împotrivă şi 2 abțineri, a anunțat deputatul Eugen Tomac pe contul său de pe Facebook.
Cele 15 voturi pentru vin de la membrii celor două comisii reunite de specialitate din Parlament. Cei patru parlamentari care au votat împotrivă erau “probabil de la Senat, cu siguranță de la Putere”, a mai spus Mihai.
Angel Tîlvăr, noul ministru al Românilor de pretutindeni a afirmat că, în condiţiile în care bugetul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni a scăzut de la 10 milioane de lei la 4,9 milioane de lei pentru anul viitor, ar putea găsi înţelegere pentru sprijinirea „ideilor bune”, potrivit Mediafax.
Bugetul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni a fost dublat, miercuri, după ce comisiile reunite de buget au adoptat un amendament al deputatului Ana Birchall, care a propus sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentantive ale acestora cu 5 milioane de lei.
Bugetul MAE, aprobat de comisiile de buget, este de 681,5 milioane de lei, fără mărirea de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Bugetul Ministerului de Externe este mai mic cu 11,4% faţă de 2014.