07:00 – Plecăm din Timpuri Noi* spre Basarabia**
[*cartier bucureștean traversat de Dâmbovița]
[**pentru că mi-e dor, o alint]
07:20 – Orice aluzie de benzină mă amețește, așa că închid ochii
11:32 – Deschid ochii, am ajuns în vamă*, scot pașaportul, da, mă cheamă Iulia Modiga. Tot Iulia Modiga sunt și la următoarea vamă. Așa cum funcționarii sunt români și la prima vamă, și la a doua.
[*sârma a fost înlăturată de la Prut, granița a rămas]
Prin sudul Republicii Moldova, pe la Cahul, drumul șerpuiește* alungindu-se printre satele „în așteptare”, așezări cenușii zgribulite sub zăpadă și promisiunea unui trai mai bun.
Aici timpul nu mai are răbdare.
[*ca serpentinele din Carpați]
„Garduri noi pentru gospodari” și un drum sătesc ,”finanțat de poporul american” apar la marginea terenurilor care hibernează. Spre Chișinău, panourile electorale ale PLDM-ului au rezistat, cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați să mențină parcursul european, pentru că Europa înseamnă educație și prosperitate.
Un țăran fără vârstă își scoate curcile din ogradă în șanțul din fața gospodăriei.
14:00: În Chișinău, instalațiile de sărbători atârnă în Piața Marii Adunări Naționale ca niște fete mari la horă.
Îmi amintesc că îmi este foame, așa că merg acolo unde se merge când ți-e foame și vrei să scapi de senzație rapid: la Gălbenuș*. Aici îmi întâlnesc prietenii activiști pentru bunăstarea Republicii Moldova, observ că au schimbat suporturile pentru solnițe și că poți bea, în sfârșit, altfel de cappuccino decât de la plic.
De asemenea, Gălbenuș și-a făcut intrare de firmă, mai exact, aflat la parterul Casei Presei, clădire a cărei renovare s-a oprit la etajul 3, beneficiază de covor roșu prin alăturare.
Paznicul se plimbă țanțoș pe gresia lustruită.
[*rețea de cantine de tip „împinge tava”, unde predomină salatele, maioneza, culoarea galbenă și muzica dance la volum înalt]
Pe seară îmi fac nou cunoștințe: vinuri de soi ales (vedeți dumneavoastră, Unirea înseamnă și acces mai rapid la vinurile de peste Prut).
Fereastra camerei de hotel privește Aleea Clasicilor* din parcul central. Busturile lui Alecsandri, Arghezi, Asachi, Bacovia, Blaga sau Eminescu se pregătesc de somn.
[*complex sculptural din Parcul Ștefan cel Mare și Sfânt]
La televizorul cu ecran cât jumătate de perete toate-s vechi și noi sunt toate: primul post românesc pe care îl găsesc este Pro TV Chișinău și ocupă poziția 27. Până la poziția 27, toate canalele sunt în limba rusă. Euronews păstrează limba potrivită, adică engleza. Pentru că TVR nu se află în primele 30, rămân pe Pro TV.
[*despre care președintele Sfatului Țării, Pantelimon Halippa scria: „Ion T. Costin nu era numai exponentul unei concepții sau al unui regim politic, dar era și românul bun, românul de caldă dragoste pentru țară și neam, românul de inițiative imperioase, românul de muncă și vigoare, ceea ce era fondul sufletului său”]
În apropierea locului de veci al lui Ion T. Costin se odihnește deja de șase ani și regretatul Grigore Vieru.
În cimitir, Mihai Ghimpu dă interviuri despre unde-i aliansu’.
Plecăm spre locul de baștină al lui Ion T. Costin, satul Ghidighici.
12:00: Mângâi un câine.
12:03: Câinele e animat de foșnetul pungilor cu cărți din România, care iau calea gimnaziului nr. 79 din sat. Gimnaziul are emoții, astăzi își schimbă denumirea în „Ion T. Costin”.
Ne așezăm la masa invitaților de onoare. Vizavi se așează consilierii locali. Sala dichisită se umple până la refuz. Evenimentul central al zilei este simpozionul științific „Personalități marcane ale Chișinăului. In Memoriam Ion T. Costin, deputat în Sfatul Țării, Primar de Chișinău. 75 de ani de la trecerea în nemurire”.
Încadrați de viceprimarul Chișinăului, Nistor Grozavu și de directorul Direcției Educație Tineret și Sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, iau cuvântul specialiștii. Serafim Isac ne vorbește despre viața și destinul lui Ion T. Costin, Danilov prezintă contribuția lui Costin la primăria Chișinăului, Tașcă ne învăluie cu informații despre activitatea lui Costin în Sfatul Țării, Ion Negrei se referă la Liga pentru Eliberarea Basarabiei, iar Ion Constantin la activitatea politică și publicistică a lui Ion T. Costin în timpul României Mari.
Laura Noroc încheie simpozionul cu o intervenție despre mărturiile unui deportat din Ghidighici (Maria Costin, rudă îndepărtată a lui Ion Costin).
La finalul evenimentului, directorul gimnaziului primește câteva donații din partea românilor de peste Prut, dar și din partea celor de la Chișinău. Președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, George Simion, amintește că 3 tone de cărți sunt blocate la granița nedreaptă de oameni mici din birouri parlamentare de la Chișinău, dar că oameni mari lucrează la fireasca Reîntregire, tocmai ca astfel de situații neplăcute să fie evitate.
„După 2009, lanțul a fost lăsat mai lung, de la 3 metri la 10 metri, atât”, a punctat Alexei Paluță, președintele Asociației Tighina, care a reeditat lucrarea „Sub jug străin”, semnată sub pseudonimul „Gh. Dighiș” de Ion T. Costin, distribuit în Republica Moldova într-un tiraj de 40.000 de volume (prin instituții de învățământ, piețe sau puncte vamale).
Un spectacol literar și muzical al elevilor gimnaziului nr. 79 „Ion T. Costin” ne-a emoționat până la lacrimi și ne-a demonstrat încă o dată că românismul rezistă în Basarabia mai cu seamă cu sprijinul cadrelor didactice și al tinerei generații.
De la școală la Hanul lui Gheorghe n-a fost cale lungă. O masă de pomenire pentru Ion T. Costin ne-a strâns laolaltă pe toți într-o atmosferă relaxată și meditativă. Încotro și până când ne-am întrebat și noi, și gazdele.
2018 bate la ușă.
Iar din Basarabia nu pleci niciodată cu mâna goală.
(Va urma)
