Scoaterea Procuraturii de sub influența politică și independența instituției este strategia apreciată de o delegație a Comisiei de la Veneția, aflată într-o vizită de două zile la Chișinău.
Noua modalitate de numire a procurorului general ar presupune modificarea Constituţiei, iar experţii Comisiei de la Veneţia vor avea discuţii şi cu fracţiunile parlamentare, anunță IPN, care o citează pe şefa Serviciului de presă al Ministerului Justiţiei, Olga Cebanu.
Vizita are ca scop discuții între reprezentanții comisiei și reprezentanții Ministerului Justiției, Parlamentului, Procuraturii și ai Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit unui anunț postat pe site-ul instituției europene. Delegația se întâlnește la Chișinău și cu membri ai asociațiilor de procurori, ai societății civile și cu reprezentanți ai unor organizații internaționale.
Experţii au apreciat modificarea tipului de subordonare ierarhică şi au remarcat că la elaborarea proiectului de lege s-a ţinut cont de propunerile anterioare ale Comisiei de la Veneţia. O concluzie după această vizită va fi făcută cu ocazia celei de-a 101-a ședințe plenare a Comisiei de la Veneția, în perioada 20 – 21 martie.
Comisia de la Veneția este organismul afiliat Consiliului Europei care se ocupă de probleme constituţionale. Rolul Comisiei este de a oferi consiliere statelor membre şi de a le ajuta pe cele care doresc să îşi alinieze structurile instituţionale şi legale cu standardele europene.
Comisia lucrează în trei domenii principale: instituţiile democratice şi drepturile fundamentale; justiţie constituţională; alegeri electorale, referendumuri şi partide politice.