Prezent ieri la Bratislava, în cadrul unei conferinţe GLOBSEC pe teme strategice, ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a subliniat progresele înregistrate de Republica Moldova în menținerea ritmului proceselor de reformă și necesitatea sprijinirii autorităților de la Chișinău în acest sens.
În cadrul evenimentului, şeful diplomaţiei române a evidenţiat, de asemenea, importanța pe care o are pentru România, ca stat de graniță în NATO, în consolidarea flancului estic al Alianței, precizând că aceasta este „o prioritate absolută în acest moment”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.
Aurescu a adăugat că deciziile Summit-ului NATO din Marea Britanie din 2014 trebuie implementate „cât mai curând și în spiritul solidarității și unității aliate”.
Totodată, în contextul evoluţiilor regionale, ministrul român de Externe a menţionat importanța securității și menținerii echilibrului în regiunea Mării Negre și necesitatea regândirii abordării și viziunii europene și euroatlantice.
„Referitor la situația din Ucraina, ministrul român de externe a făcut referire la criza de securitate fără precedent în Europa după cel de-al doilea Război Mondial declanșată anul trecut, cu încălcarea normelor fundamentale de drept internațional. Oficialul român a subliniat importanța solidarității europene și necesității de a avea o abordare comună clară în fața crizei din Ucraina. Discuțiile recente din cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen au relevat necesitatea soluționării situației în spiritul și conform dreptului internațional și în cadrul arhitecturii de securitate internaționale existente. Poziția României este una fermă, în favoarea coerenței, unității și solidarității la nivel UE și NATO”, informează MAE în comunicat.
O altă temă de dezbatere abordată a fost securitatea energetică, sursa menționată apreciind că aceasta reprezintă o parte importantă a dialogului bilateral româno-slovac, dar și a cooperării regionale.
„Importanța diversificării surselor de energie și a creșterii securității energetice în Europa capătă valențe noi, cruciale pentru stabilitatea și securitatea regională, în lumina crizei din Ucraina”, precizează MAE.
Dezbaterea GLOBSEC a fost organizată de Consiliul Central European pentru Strategie de la Bratislava. Discuțiile au reunit experți guvernamentali, din mediul academic și ai principalelor think-tank-uri slovace, iar șeful diplomației române a fost invitatul de onoare.