Deputaţii socialişti Ion Ceban, Ala Dolinţa şi Vlad Batrîncea au contestat astăzi la Curtea Constituţională noul Cod al Educației.
Socialiştii nu sînt de acord cu faptul că noul Cod al Educaţiei prevede că peste patru luni de la intrare în vigoare, toţi directorii instituţiilor de învăţămînt public care au un stagiu de lucru de minimum cinci ani, vor fi automat eliberaţi din funcţie şi anunţat concurs.
În opinia socialiştilor, astfel se intenţionează eliberarea din funcţie a sute şi mii de specialişti, în locul cărora vor fi numite persoane docile actualei guvernări.
Maia Sandu, ministrul Educației, spune că în prezent se află în căutarea resurselor financiare pentru a începe implementarea noului Cod al Educaţiei.
„Dacă vom găsi bani, va fi revizuită curricula şi schimbate conţinuturile. Se va pune accent pe dezvoltarea personalităţii copilului. Vom începe cu clasele I şi a II pentru ciclul primar, clasele a Y şi a YI pentru ciclul gimnazial şi clasa a X pentru ciclul liceal”, a subliniat ministrul Educaţiei.
Sandu spune că singurul motiv pentru care a revenit la şefia instituţiei îl reprezintă continuarea reformei educaţiei, dar este conştientă de ceea ce înseamnă lipsa de acoperire politică majoritară a actualului Guvern.