O majoritate covârşitoare a studenţilor sunt indignaţi de condiţiile de trai din căminele studenţeşti ale Republicii Moldova, se arată într-un studiu realizat, în perioada 26 februarie – 3 martie, de către Mişcarea Civică Tinerii Moldovei şi Institutul pentru Cultură și Drepturi Europene.
Intitulat „Studiu cu privire la nevoile studenţilor din Republica Moldova”, sondajul a fost realizat pe un eşantion de 502 studenţi din 13 universităţi. Chestionarul a conţinut 41 de întrebări care au vizat aspecte precum condiţiile de studiu, calitatea studiilor, condiţiile de trai, nivelul corupţiei la care sunt supuşi studenţii, percepţiile privind perspectiva acestora şi gradul lor de implicare civică.
Potrivit studiului, cea mai stringentă problemă a studenţilor din Republica Moldova condiţiile din cămine, considerate a fi mizerabile. Astfel, majoritatea căminelor sunt caracterizate de studenți ca fiind vechi, murdare, insalubre: lipsesc dușurile, bucătăriile, apa caldă, lumina, căldura.
Întrebați dacă au posibilitatea să își aleagă locul în cămin, 76% au răspuns negativ și sunt indignați de indiferența de care dau dovadă organele administrative. O altă problemă identificată este interdicția de a acces în cămine după 23:00.
De asemenea, necesitățile financiare ale studenților depășesc cu mult posibilitățile de întreținere oferite de universitate și părinți (trebuie luată în considerație și starea socio-economică precară a majorității populației, pentru care întreținerea unui student este o povară), astfel că unii studenții sunt nevoiți să se angajeze ca să acopere o parte din cheltuielile proprii, în acest scazând drastic timpul pe care tinerii îl acordă studiului.
Mulți dintre studenți sunt dezamăgiți şi de perspectivele oferite de învățământul superior. Dintre cei chestionați, 34% vor să plece din Republica Moldova pentru un loc de muncă peste hotare, iar 62% dintre studenți consideră cursurile predate necorespunzătoare cerințelor actuale de pe piața muncii.