NATO își va suplimenta prezența militară pe continentul european, mai cu seamă în statele Europei de Est. Anunțul a fost făcut de secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, care a declarat că NATO este pe cale să pună în aplicare cel mai amplu sistem de apărare colectivă de după încheierea Războiului Rece.
,,Acesta este doar începutul”, a precizat Stoltenberg cu referire la modul de adaptare la noile realităţi de securitate din Europa, scrie Euronews. Potrivit oficialului, acțiunile vor avea loc pe fondul investiţiilor făcute în domeniul militar de către Rusia şi China.
Strategia viitoare a NATO va viza contracararea modelului de „război hibrid” – o combinaţie de tehnici de război convenţionale, de gherilă urbană şi cibernetice, folosită în prezent în estul Ucrainei, a mai explicat Stoltenberg.
Jens Stoltenberg va efectua în viitorul apropiat o vizită în Republica Moldova, unde NATO urmează să își deschidă un birou.
În cadrul unei discuții purtate în luna ianuarie cu președintele României, Klaus Iohannis, Stoltenberg a semnalat faptul că NATO şi România trebuie să sprijine în continuare Republica Moldova și Ucraina şi să contribuie la stabilitatea în regiune.