Fostul premier al Republicii Moldova, Mircea Druc, spune că nu avem dreptul sămai ratăm o șansă în ceea ce privește unirea Republicii Moldova cu România.
„Pentru mine momentul acesta este foarte important și semnificativ. Exact cu 20 de ani în urmă la Iași avea loc primul congres mondial al refugiaților din Împeriul Sovietic. Era o audiență enormă”, a spus Druc la primul Congres al Diasporei Unioniste.
Fostul premier a vorbit despre atmosfera de la eveniemntul din 1995. „Atunci era un moment foarte advers unirii, pentru că la Chișinău reveniseră comuniștii în forță.”
„2015 este iar un an de contitură, la fel ca în 1995. Clasa politică, România, Bucureștiul sunt mai bine pregătite. Nu ne permite nimeni să mai ratăm și această șansă”, a mai spus Druc.
Mircea Druc a mai spus că tânăra generație este condamnată să facă istorie, iar Diaspora, spre deosebire de alte segmente de populațe, are marele avantaj al libertății de circulație.
„Totdeauna avem codificat în creier unionismul, pe lângă actul administrativ pe care îl pregătim cu atâta înfrigurare. În urma acestor dezbateri se va elabora un document care să fie anexat la dosarul unirii. Documentul va fi la fel de puternic ca cel elaborat la congresul din 1995, al refugiaților”, a mai spus Mircea Druc.
Peste 100 de reprezentanți ai asociațiilor de români din străinătate participă la Congresul Diasporei Unioniste care are loc între 3 și 5 aprilie, la Palatul Parlamentului.
Identificarea principalelor dificultăți cu care se confruntă românii de pe cele două maluri ale Prutului în țările de reședință și conlucrarea în vederea apropierii dintre România și Republica Moldova sunt obiectivele centrale ale evenimentului organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012.