Congresul Diasporei Unioniste, care a avut loc săptămâna trecută la Bucureși, este un eveniment care, fără nici un pic de exagerare, poate fi numit istoric, spune Dorin Dușiac.
„În anii care vin, care încă ne mai despart de momentul Unirii – diplomația populară va juca un rol din ce în ce mai important. Întregul spațiu românesc se află astăzi sub o presiune constantă din partea unor propagandiști ai Kremlinului, unor ideologi ai președintelui Putin, care așa cum spunea marele nostru basarabean Paul Goma – „ne atacă cu tot felul de gânduri strâmbe și limbă șchioapă”, ceea ce ne desparte din ce în ce mai mult, din păcate, în loc să ne conducă spre Unire”, spune Dușiac.
Unioniștii din Diaspora trebuie să desfășoare un program complex acțiuni pro-unioniste , denumit Diplomația Unirii, un program de acțiuni concrete și pragmatice, în atenția în primul rând a persoanelor care sunt cetățeni ai statelor de reședință.
Programul Diplomația Unirii este destinat persoanelor influente din statele de rețedință, care vor avea rolul de a pregăti societățile din țările de reședință, pentru ca Unirea Republicii Moldova cu România să fie acceptată în cel mai corect mod posibil.
Acest program va fi realizat prin organizare de conferințe, seminare, lecții publice, acțiuni de comemorare și de protest – dar toate acestea în limba țării de reședință, și în mod obligatoriu cu participarea cetățenilor din țările de reședință. Interviuri, articole de presă, participare la emisiuni TV și radio – cu scopul de a transmite mesajul unionist, dar și de a explica anumite pasaje din istoria românilor, originile dezbinării, dar și necesitatea realizării Unirii cât mai rapid.
Deja există mai multe asociații unioniste care fac acest lucru în Diaspora (Asociația „Dacia” de la Roma, Asociația „La Maison Roumaine” din Paris, Asociația „Orfeu” de la Atena, etc.), efortul cărora trebuie să fie unul coordonat.
Prin Diplomația Unirii se realizează, de asemenea, o integrare mai eficientă a emigranților în țările de reședința, „pentru că atunci cînd explicăm cetățenilor din aceste țări care este trecutul poporului nostru, prezentul și care dorim să ne fie viitorul – procesul de integrare are loc mult mai rapid și mai eficient”, spune Dușiac.
Peste 100 de reprezentanți ai asociațiilor de români din străinătate au participat la Congresul Diasporei Unioniste, între 3 și 5 aprilie, la Palatul Parlamentului.
Identificarea principalelor dificultăți cu care se confruntă românii de pe cele două maluri ale Prutului în țările de reședință și conlucrarea în vederea apropierii dintre România și Republica Moldova au fost obiectivele centrale ale evenimentului organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012.