Banca Europeană de Investiții (BEI) își deschidă o reprezentanță în Republica Moldova. Pentru acest lucru, BEI a semant un acord cu Guvernul de la Chișinău.
„Este un pas important atât pentru BEI, cât și pentru Republica Moldova. Am început această poveste de succes aici, în Republica Moldova acum câțiva ani. Pot spune că, începând de astăzi, Republica Moldova este numărul unu pentru noi în Parteneriatul Estic, după capitatul investit de noi”, a spus după semnarea documentului vicepreședintele BEI, Wilhelm Moterer.
„Această reprezentanță de va da o multitudine de avantaje. Vom avea acces la diferite oportunități și diferite proiecte noi ce țin de BEI. Vom avansa în relațiile noastre cu BEI. În comun cu BEI ne vom mișca spre obiectivul de integrare europeană”, a spus premierul Chiril Gaburici, care a semnat acordul din partea Republicii Moldova.
Acordul cadru între Guvernul Republicii Moldova si Banca Europeana de Investiţii (BEI) privind activitatea BEI în Republica Moldova a fost semnat în noiembrie 2006. Extinderea activităţii BEI a fost realizată în contextul Deciziei Consiliului UE privind acordarea unui mandat de împrumut în valoare de 500 milioane de euro pentru statele de vecinătate estice, inclusiv Republica Moldova.
La 28 iunie 2007 a fost semnat Acordul între Republica Moldova şi Banca Europeană pentru Investiţii privind finanţarea proiectului de reabilitare a drumurilor de conexiune între Chişinău şi granița UE. Aceasta este prima operaţiune a BEI în Republica Moldova.
În şase ani, de cînd Republica Moldova colaborează cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), fost iniţiate 9 proiecte investiţionale în valoare totală de 282 milioane de euro, în domenii precum: infrastructura drumurilor, sectorul vitivinicol, renovarea transportului public în Chişinău, aprovizionarea cu apă şi canalizare a mai multor oraşe şi creditarea ÎMM.
Banca Europeană de Investiţii aparţine statelor membre ale UE. Sarcina sa este de a lua bani cu împrumut de pe pieţele de capital şi de a acorda credite cu dobândă scăzută pentru proiecte privind îmbunătăţirea infrastructurii, furnizarea de electricitate sau ameliorarea normelor de mediu atât în ţări din UE cât şi în state vecine sau în curs de dezvoltare.