După încheierea summitului de la Kiev, dintre UE și Ucraina, preşedintele Consiliului European Donald Tusk va efectua o vizită de două zile la Chișinău, în cursul căreia va avea întrevederi cu preşedintele Nicolae Timofti, cu premierul Chiril Gaburici şi cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
Oficialul european va participa marţi la o şedinţă extinsă a Guvernului, în cadrul căreia va fi abordat subiectul aplicării Acordului de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană şi al implementării reformelor.
Liderii Uniunii Europene s-au întâlnit luni cu președintele ucrainean Petro Poroșenko, pentru a discuta despre Acordul de Asociere semnat în 2014 de cele două părți și despre eforturile de stabilire a păcii în estul Ucrainei. La evenimentul de la Kiev a participat și președintele Consiliului Europei, Jean-Claude Juncker.