Deputatul din Parlamentul de la București, Eugen Tomac, este de părere că interdicția aplicată pe numele lui George Simion demonstrează slăbiciunea evidentă a autorităților din Republica Moldova.
„Interdicția aplicată lui George Simion de a se afla pe teritoriul Rep. Moldova ridică câteva semne de întrebare și arată o slăbiciune evidentă a autorităților de la Chișinău. Mesajul de apropiere a celor două state românești se pare ca deranjează enorm”, spune Tomac.
De asemenea, Tomac lansează un îndemn de a continua lupta pentru Unire. „Din păcate, am ajuns să retrăim faptul că a fi român în Basarabia reprezintă un act de curaj. Pentru Unirea celor două state românești s-au sacrificat milioane de români secole la rând, iar lupta nu se va opri aici, pentru ca intimidările nu fac decât să reactiveze dorința noastră şi mai mare de a ne exprima liber pentru a ne apăra idealurile”, mai spune deputatul.
Liderul Acțiunii 2012, George Simion, a fost expulzat din Republica Moldova pentru rațiuni de securitate națională, potrivit documentului pe care l-a primit în vamă. Pe numele său a fost emisă o interdicție de intrare în Republica Moldova pentru cinci ani.
Ambasada României la Chișinău cere informații autorităților din Republica Moldova pentru „reținerea de către reprezentanții Biroului Migrație și Azil al Republicii Moldova” a liderului Acțiunii 2012, George Simion, a precizat MAE de la București.
Simion a declarat că a fost reținut în fața Liceului„ Gheorghe Asachi”, unde urma să se întâlnescă cu cadrele didactice. El a fost invitat de colaboratorii SIS să-i însoțească la sediul instituției. Ulterior, a fost urcat în mașina cu care este dus spre graniță cu România.
George Simion a primit o expulzare pe o perioadă de cinci ani de la Serviciul de Informații și Securitate, însă nu i s-au explicat motivele pentru care a devenit persona non grata în Republica Moldova. Președintele Acțiunii 2012 a fost reținut la Chișinău de ofițerii SIS Vadim Popovici și Victor Frumusachi.
Acțiunea 2012 și Tinerii Moldovei organizează la Chișinău pe 16 mai o manifestație de amploare pentru a pune capăt corupției și sărăciei.
Liberalii de la Chișinău Valeriu Munteanu și Dorin Chirtoacă și-au exprimat solidaritatea cu liderul Acțiunii 2012.
„Am vorbit la telefon în această seară cu George Simion, în timp ce SIS realiza procedurile de expulzare a acestuia din Republica Moldova, era oripilat de metodele staliniste la care au recurs autoritățile noastre”, a comentat deputatul Valeriu Munteanu.
„Orice expulzare va avea reacție inversă! Dar așa de curiozitate: de ce exponenții FSB-ului și slugile lui Putin care vor să candideze pe la Bălți și organizează manifestații în fața Primăriei nu sunt reținuți/expulzați/anchetați pentru finanțare din exterior etc, în același context?!”, spune primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă.
De asemenea, bucureștenii protează astăzi, la orele 17:00, în fața ambasadei Republicii Moldova (Aleea Alexandru, nr. 40) pentru a-și exprima dezaprobarea față de abuzurile comise de autoritățile de la Chișinău împotriva cetățeanului român George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.