Analistul Fundației Universitare a Mării Negre, George Scarlat, spune că singura șansă a integrării europene a Republicii Moldova este România.
După alegerile din 2009 reprezentanţii politico-diplomatici ai României au anunţat că „susţin necondiţionat integrarea europeană a Republicii Moldova”. România a devenit astfel cel mai important donator al Republicii Moldova şi a acordat masiv ajutor în domeniul construcţiei de obiective social-culturale, conexiunilor energetice, instruirii personalului, construcţiei instituţionale, oferirii de mii de burse anual în învăţământul de stat ş.a.m.d. De exemplu, România a deschis o linie de finanţare nerambursabilă de 100 milioane euro pentru Republica Moldova din care deja s-au tras zeci de milioane pentru obiective cum ar fi construcţia de la temelie a două noi sate în locul celor distruse de inundaţiile din lunca Prutului din 2010, gazoductul Iaşi-Ungheni menit să asigure independenţa Republicii Moldova de gazul rusesc sau construcţia şi reparaţia de grădiniţe de copii, acest proiect din 2014 fiind finanţat cu 25 milioane euro. România oferă 5.000 de burse anual în învăţământul mediu şi universitar pentru tinerii basarabeni, efortul bugetar al statului prin Ministerul Educaţiei în acest sens fiind de circa 20 milioane euro pe an.
România şi-a fixat ca principal obiectiv de politică externă integrarea europeană a Republicii Moldova. În consecinţă, începând din 2009 până în prezent, conducerea statului român împreună cu maşinăria diplomatică românească au depus un efort de-a dreptul epic pentru a reuşi integrarea europeană a Republicii Moldova. Campania a avut o intensitate comparabilă doar cu procesul de integrare în UE şi NATO al României, între 1997-2007. Pentru a atrage şi alte state în sprijinul Republicii Moldova, România a organizat în cadrul UE „Grupul pentru Acţiunea Europenă a Republicii Moldova”, unde participă şefii diplomaţiilor din statele membre. La toate reuniunile şi formatele europene reprezentanţii români s-au luptat să elimine din formulările statelor sceptice menţiuni de genul că „Parteneriatul Estic nu este o anticameră pentru aderare” şi să insereze în schimb formulări cât mai apropiate de recunoaşterea calităţii de stat candidat al Republicii Moldova. Alte lupte s-au dat pentru eliminarea din diferite documente ale UE, de exemplu rapoarte pe drepturile omului, afirmaţii inserate de state care nu sunt prietene ale Republicii Moldova. De exemplu, afirmaţia pentru care insista un stat membru UE, favorabil Rusiei, că Republica Moldova nu a ratificat „Convenţia Europeană a Limbilor Regionale şi Minoritare”, o afirmaţie inadecvată din moment ce problema este controversată în UE şi nu avea ce căuta în raport, pentru că sunt state membre care nu au ratificat şi altele nici nu au semnat. Problema era importantă, pentru că rapoartele negative pe drepturile omului sunt luate în considerare pentru a se constata dacă Republica Moldova îndeplineşte Criteriile de la Copenhaga, condiţie obligatorie pentru aderarea la UE.
Analiza integrală AICI.
