Rușii au inventat curentul moldovenist, însă în realitate moldovenii sunt români, a declarat liderul ultranaționalist de la Moscova, Vladimir Jirinovski.
„Moldovenii sunt români! Noi, rușii, le-am dat numele de moldoveni, dar ei sunt români!”, a declarat Jirinovski într-un interviu televizat pentru presa din Rusia, citată de Timpul.
De zeci de ani, prorușii din Republica Moldova s-au chinuit să promoveze așa numitul „curent moldovenist”, al carui scop declarat este să altereze coeziunea culturală, linvistică și spirituală dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului, mai notează Timpul.
Cu jumătate de an în urmă Jirinovski spunea că România ar putea să revendice bucăți din Ucraina care i-au aparținut, adică Bucovina și Cernăuțiul, profitând de situația instabilă din regiune.
În viziunea liderului ultranaționalist, Ucraina trebuie împărțită de Rusia, România, Polonia și Ungaria, regiunea transnistreană revenind Rusiei, pentru că „este pământ rusesc”.
Totuși, ambasadorii ruși din mai multe state au fost chemați să explice declarațiile mereu surprinzătoare ale lui Vladimir Jirinivski, ambasadorii fiind adesea nevoiți să spună că declarațiile liderului ultranaționalist nu reprezintă poziția Rusiei.