Parlamentari români reiterează importanţa acestor alegeri locale în miza europeană a Republicii Moldova.
„De fiecare dată, Uniunea Europeană şi-a demonstrat angajamentul ferm faţă de Republica Moldova, iar acum locuitorii Republicii Moldova au şansa de a arăta, prin vot, că viitorul aceste ţări este lângă cetăţenii europeni. În calitatea mea de membru al Parlamentului European, susţin cu încredere că vectorul european este singurul vector viabil pentru Republica Moldova şi acest lucru cu siguranţă îl vor demonstra cetăţenii duminică prin participarea activă la acest proces democratic”, le transmite europarlamentarul Emilian Pavel cetăţenilor Republicii Moldova, într-o scrisoare emisă presi, informează IPN.
La rândul său, preşedintele PES România, Victor Negrescu, spune că partea cea mai importantă a acestui scrutin este aceea ca oamenii, prin vot, să demonstreze că sprijin în mod real democraţia şi că interesele locale merită a fi protejate. Negrescu a afirmat: „Mai ales, îi invit pe tineri să iasă la vot, pentru a arăta că tineretul contează, gândurile şi vocea lor trebuie să reprezinte viitorul Republicii Moldova. Iar la alegerile locale, acolo unde votăm pe cei care ne reprezintă la nivelul cel mai apropiat de cetăţeni, trebuie să existe sper eu, cât mai mulţi tineri, tineri cu o gândire pro-europeană”.
Viorica Dăncilă, vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală din cadrul Parlamentului European, le-a transmis alegătorilor, potrivit IPN: „Cred că acolo, în cabina de vot, fiecare trebuie să gândească ce e mai bine pentru familia lui, ce e mai bine pentru copii lui, iar tinerii trebuie să aibă în vedere că viaţa lor începe şi că viaţa lor trebuie să fie una pro-europeană”.