Numele basarabenilor care vor participa la Marșul lui Ștefan cel Mare vor fi gravate pe o placă ce va fi montată la București.
Mii de tineri sunt invitați să participe la Marșul lui Ștefan cel Mare pentru unirea cu România, în perioada 5-11 iulie. Dedicat voievodului simbol al neamului românesc, marșul va porni duminică, 5 iulie, din Piața Marii Adunări Naționale, și se va îndrepta către București, anunță Blocul Unității Naționale, organizatorul evenimentului.
Manifestația începe duminică, ora 14:00, din Piața Marii Adunări Naționale. Participanții vor lua parte la mitingul intitulat Marea Adunare Națională și apoi se vor îndrepta pe jos în direcția Bucureștiului. Pe teritoriul Republicii Moldova, marșul va urma traseul Strășeni – Călărași – Ungheni. Manifestanții vor trece Prutul pe jos sâmbătă, 11 iulie și vor înnopta la Iași.
Înscrierile pentru participarea la Marșul lui Ștefan cel Mare se fac online la adresa http://tinerii.md/2015/06/12/marsul-stefan-cel-mare-chisinau-bucuresti/.