Deficitul bugetar al Republicii Moldova a depăşit suma de 950 milioane de lei.
Potrivit Ministerului Finanţelor de la Chișinău, încasările bugetare ale Republicii Moldova în lunile ianuarie-mai ale anului curent au constituit 10814,1 milioane lei, cu 3,9% mai puţin faţă de indicatorul planificat; însă, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2014, Trezoreria statului a încasat cu 1560,9 milioane mai mult (+16,9).
Veniturile fundamentale au constituit 9,9452 miliarde lei, fiind mai mici faţă de nivelul planificat cu 126,2 milioane lei (-1,3%). În comparaţie cu anul precedent, indicatorii au crescut cu 1,897 miliarde lei (+23,6).
Veniturile fondurilor speciale au ajuns la nivelul de 140,6 milioane lei, ceea ce este mai puţin cu 53,9 milioane lei, iar faţă de anul precedent cu 13,7 milioane lei.
Încasările primite de la investitorii străini şi locali, precum şi granturile au constituit 401,7 milioane lei, cu 209,7 milioane mai puţin decât nivelul planificat şi cu 348 milioane lei mai puţin faţă de anul 2014.
Cheltuielile bugetare în perioada analizată au crescut cu 1,536 miliarde lei până la 11773,5 milioane lei (+15%).
Astfel, cifrele perioadei analizate arată că deficitul bugetar constituie 959,74 milioane de lei şi este acoperit din împrumuturi externe, venituri din vânzarea şi privatizarea proprietăţii de stat, şi alte surse.
Autor: Uliana Zavialova, pentru InfoPrut