Republica Moldova va avea un nou guvern proeuropean, care va fi anunțat până la finalul lunii iulie. Asigurarea a fost dată joi de liderul PLDM Vlad Filat, care a negat că negociază formarea noului Executiv cu comuniștii.
,,Negocierile sunt vitale pentru Moldova. Calculele pe care le am arată ca până la sfârșitul lunii iulie vom avea un guvern și vom avea o guvernare proeuropeană. Nu am avut niciodată întrevederi cu PCRM și nici nu am discutat pe marginea acestui subiect. Vom avea o guvernare proeuropeană”, a declarat Filat, potrivit Publika.
Președintele PLDM a admis, însă, că reprezentanții celor trei formațiuni care ar putea constitui noua alianță – PL, PDM și PLDM – nu au mai negociat de o săptămână, însă următoarea reuniune a acestora ar putea genera anunțarea formării coaliției proeuropene.
La Chișinău funcționează în prezent un guvern interimar, condus de ministrul Afacerilor Externe Natalia Gherman.