După plecarea Maiei Sandu de la conducerea ministerului Educației, PL propune preluarea portofoliului de către Corina Fusu.
Deși liderii AIE 3 au refuzat să anunțe componența nominală a Guvernului Streleț, președintele PL Mihai Ghimpu a confirmat că miniștrii liberali sunt cei despre care a scris presa. Astfel, alături de Corina Fusu, încă trei ministere ar urma sa fie conduse de Anatol Șalaru – la Apărare, Iurie Chirinciuc – la Transporturi, iar Valeriu Munteanu va fi ministru al Mediului.
Biolog și chimist de specialitate, jurnalist și deputat din 2009, Corina Fusu a fost președinte al Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media din Parlamentul Republicii Moldova.
Ministrul în exercițiu al Educației, Maia Sandu, și-a luat rămas bun de la colegii din minister miercuri, nu înainte de a-i îndemna să continue reformele. Prima propunere pentru funcția de premier al Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va accepta să rămână la conducerea ministerului Educației, în cadrul Guvernului Streleț, scria Deschide.md, cu referire la surse din anturajul lui Sandu. Tot acestea au precizat că ministrul în exercițiu al Educației ar intenționa să plece din Republica Moldova.