Primarul de Bălți Renato Usatîi a participat la inaugurarea unui monument dedicat mitropolitului român Visarion Puiu, care la 13 mai 1923 a fost numit episcop de Hotin, având reședința la Bălți.
Controversatul om de afaceri Renato Usatîi s-a declarat impresionat de munca lui Visarion Puiu, care a contribuit la înfrumusețarea Bălțiului și la creșterea calității vieții din localitate. ,,În Chişinău – Şciusev, la Bălţi – Puiu. Şi nu contează că unul a fost arhitect, iar altul slujitor al Bisericii. Nu contează că unul a fost rus, iar altul a venit de peste Prut. Pe ambii îi leagă o calitate, pe care o stimez în oameni – nu au fost indiferenţi faţă de societate. Lor le păsa ce se întâmplă”, a scris Renato Usatâi pe contul lui de Facebook.
Usatîi a amintit că numai prin contribuția lui Visarion Puiu au fost posibile extinderea și pavarea străzilor din Bălți, și construcţia de apeducte şi canalizare. Totodată, acesta a precizat că mitropolitul român a solicitat edificarea unei staţii electrice, a unei pieţe, a unui patinoar şi a unui aeroport care să funcționeze în Bălți.
Primarul de Bălţi a participat la ceremonia de inaugurare a monumentului dedicat mitropolitului român alături de episcopul de Bălţi şi Făleşti Marchel, care conduce o eparhie din cadrul Mitropoliei Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Ruse.
La Bălți, Visarion Puiu a ctitorit catedrala Episcopală ,,Constantin şi Elena”, a ridicat un măreţ palat episcopal, în preajma căruia a amenajat un parc cu arbori aduşi din întreaga lume, a organizat şcoli teologice, tipografii, Casa de Ajutor a clerului, ateliere bisericeşti pe lângă mănăstiri, a restaurat 397 biserici şi 40 de case parohiale, o fabrică de lumânări, precum și un sanatoriu.