Guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu, și prim-viceguvernatorul instituției, Marin Moloșag, și-au anunțat demisia în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit Agora, Drăguţanu a invocat motivul unei vânători politice, precizând că se doreşte ca „BNM să devină ţap ispăşitor” în „jaful secolului”.
„Demisia noastră este un răspuns impus de unii polticieni care ne-au presat să demisionăm pentru că nu ar fi găsit motivele legale pentru a ne demite în Parlament (…) Timpul ne va arăta cine se află în spatele acestor atacuri. Pentru asta mai trebuie puţină răbdare, aşteptăm investigaţiile Kroll care vor arăta cine a făcut frauda la Banca de Economii şi cum au fost ascunse urmele”, a declarat Dorin Drăguţanu, adăugând că guvernanţii încearcă să tărăgăneze cât pot de mult începerea celei de-a doua etape din investigaţia internaţională privind mega-devalizările de la Banca de Economii.
Fostul şef al Băncii Naţionale l-a „mitraliat” verbal şi pe primul-ministru, Valeriu Streleţ: „Cum poţi acuza că sunt scumpi când negocierile nici nu s-au finalizat. Compania are politica sa de preţuri. Kroll nu s-a retras, dar va veni cu propuneri constructive pentru a continua investigaţiile”.
Legea prevede că, în cazul demisiei, guvernatorul va asigura interimatul funcției timp de trei luni.
Demisia lui Drăguţanu vine şi în contextul solicitării președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, adresată Fondului Monetar Internațional (FMI) privind realizarea unei expertize independente referitor la activitatea Băncii Naționale (BNM) în perioada când a avut loc „jaful secolului”.