Președintele Acțiunii 2012, George Simion, a vorbit într-o emisiune de la Realitatea TV despre viitorul Republicii Moldova după unirea cu România.
„Oamenii se tem că vor rămâne fără capitală, fără simboluri. Cine a spus că Chişinăul nu va putea să rămână o capitală a Republicii Moldova sau să fie păstrat Parlamentul de la Chişinău? Viitorul stat ar putea să se numească România şi Moldova”, a declarat Simion.
Totodată, liderul unioniștilor a subliniat faptul că în condiţiile actuale, Unirea nu trebuie să se facă pe criterii etnice. „Cred că trebuie să ne axăm pe economie, justiţie şi învăţământ. Oamenii vor să trăiască mai bine, iar România este mai atractivă din acest punct de vedere. Orice pensionar sărac din Republica Moldova şi-ar dori o pensie ca în România. Trebuie să explicăm oamenilor acest lucru”, a spus președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.
În ceea ce privește opțiunea populației din Republica Moldova pentru proiectul Unirii cu România, potrivit lui George Simion, o treime dintre cetățeni își doresc Unirea, o treime se declară împotrivă, iar ceilalţi sunt indecişi.