Președintele Curții Constituționale a Republicii Moldova, Alexandru Tănase, consideră că singura realizare a guvernării de după 2009 de la Chișinău a fost la renunțarea la retorica antiromânească.
Alexandru Tănase a ținut să precizeze că situația actuală din Republica Moldova nu este clară, mai cu seamă în contextul în care Republica Moldova nu funcționează după niște direcții clasice. ,,Republica Moldova nu este un stat în sens tradițional, așa cum putem vorbi de Grecia, Bulgaria, România, este o schijă, care nu a avut o experiență statală proprie. (…). Partidele politice moldovenești nu reprezintă partide în accepțiunea clasică a termenului, ci grupuri de interese. Putem vorbi despre o singură realizare după 2009, că s-a renunțat la retorica antiromânească, care a fost politică de stat în timpul lui Voronin”, a spus Tănase în cadrul dezbaterii ,,Republica Moldova – Ultima noapte de iluzii, întâia zi de realism”.
În același timp, președintele Curții Constituționale de la Chișinău a subliniat faptul că Republica Moldova nu are o economie propriu-zisă, că înainte de declanșarea crizei aceasta se baza pe ce trimiteau cetățenii Republicii Moldova care lucrau în Rusia, formându-se astfel iluzia unei anumite bunăstări. După declanșarea crizei economice ,,s-a spulberat și balonul de săpun al așa-zisei bunăstări”, a punctat Alexandru Tănase.
Președintele Curții Constituționale este de părere că Republica Moldova ar trebui să fie o direcție prioritară a României și care poate exista ca cel de-al doilea stat românesc, ca un cordon de securitate sau ca subiect al proiectului unionist. Alexandru Tănase s-a raliat ideii de elaborare a unui Pact de la Snagov reiterat pe tema Republicii Moldova, nu ca ,,act unilateral, ci ca decizie comună”, asumată atât de București, cât și de Chișinău.
Dezbaterea publică ,,Republica Moldova: Ultima noapte de iluzii, întâia zi de realism” este organizată de Fundația Universitară a Mării Negre și New Strategy Center, în parteneriat cu ziarul Adevărul și revista Foreign Policy România.