Banca Naţională a Republicii Moldova a semnat contractul cu detectivii financiari ai companiei Kroll pentru începerea celei de-a doua etape de investigaţii din „jaful secolului”, care vizează recuperarea banilor devalizaţi.
Auditorii Kroll au fost angajaţi, împreună cu compania juridică internaţională Steptoe&Johnson LLP, să efectueze o investigaţie mai detaliată, precum şi să pregătească şi să implementeze o strategie de recuperare activele dispărute de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank.
Serviciile contractate sunt structurate în aşa fel încât BNM să fie informată cu regularitate cu privire la evoluţia investigaţiilor pe durata perioadei iniţiale de 16 săptămâni, cât va durata această etapă, se arată într-un comunicat de presă al entităţii bancare centrale.
La sfârşitul acestei perioade Kroll şi BNM vor decide asupra unui termen mai extins de investigaţie, precum şi asupra strategiei de recuperare a activelor.
BNM subliniază în comunicat că aceasta este o problemă complexă, pentru care vor fi necesare mai multe luni de investigaţii pentru a stabili amploarea reală a presupuselor nereguli financiare şi pentru a începe recuperarea activelor.
De asemenea, Banca Naţională trimite şi un apel către societate să nu exercite presiuni, să-i ofere echipei de investigatori timp pentru a-şi desfăşura lucrările care, implicit, vor fi efectuate în mod confidenţial.
BNM va fi informată în mod regulat cu privire la progresul investigaţiilor şi va oferi publicului date suplimentare, atunci când va fi necesar, se mai arată în comunicatul instituţiei.