Fostul ministru de Externe al României, Cristian Diaconescu, a precizat în contextul reținerii pentru 72 de ore a liderului PLDM Vlad Filat că „situația este foarte complicată” la Chișinău și că membrii coaliției pro-europene AIE 3 au preferat „conflictul mai mult decât cooperarea”.
Diaconescu a subliniat la Realitatea TV faptul că „retorica gen Voronin nu mai este reluată de tinerii lupi de stânga, astăzi„, care „sunt mult mai abili” și „au reușit să îi convingă pe mulți europeni de faptul că și un Guvern pro-rus ar lupta împotriva corupției„.
Procurorii anticorupție au descins joi seară la sediul central al PLDM și la domiciliul lui fostului premier de la Chișinău, Vlad Filat, după ce acesta și-a pierdut imunitatea parlamentară. Perchezițiile se desfășoară în cadrul unui dosar penal deschis pe numele președintelui PLDM, care este este acuzat de corupere pasivă şi trafic de influenţă.
Procurorul general Corneliu Gurin a solicitat joi ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului PLDM Vlad Filat. Organul de urmărire penală îl acuză pe Filat de implicarea în fraudele bancare de la Banca de Economii a Moldovei. Vlad Filat este suspectat că ar fi girat din fotoliul de prim-ministru mai multe fraude la scară naţională, printre care – menţionează Procuratura – şi privatizarea dubioasă de la Air Moldova, prin majorare de capital.
Tot joi, unul dintre liderii altui partid de la guvernare, oligarhul Vladimir Plahotniuc, acuzat de Filat că ar fi regizat „sacrificarea” lui, s-a autosuspendat din funcția de prim-vicepreședinte al PDM și din calitatea de membru al acestei formațiuni politice.