Soluționarea în cazul tânărului Vadim Pisari, ucis de un soldat rus pe 1 ianuarie 2012, întârzie. Motivul este simplu: Rusia a clasat dosarul, iar autoritățile de la Chișinău au mâinile legate în privința finalizării procesului.
Informațiile au fost făcute publice de procurorul militar Ion Dediu, la solicitarea publicației Adevărul.md. Colonelul Dediu a fost rugat să comenteze declarațiile recente ale ambasadorului cu misiuni speciale din cadrul Ministerului de Externe de la Moscova, Serghei Gubarev, potrivit cărora autorităţile Republicii Moldova tergiversează soluţionarea cazului privind uciderea lui Vadim Pisari.
„Aceste cuvinte pot fi spuse doar de o secătură, doar de un om de nimic şi nu îi face bine imaginii. Dosarul a fost clasat în Rusia şi noi nu putem să finalizăm procesul în cazul dosarului deschis la noi. Nu poate fi luată o altă hotărâre judecătorească pe acelaşi caz. Am putea fi atacaţi la CEDO. Astfel, acum dosarul este suspendat, stau cu el şi nu pot face nimic. Este mare păcat, pentru că este vorba despre faptul că a fost curmată viaţa unui om”, a explicat Ion Dediu.
Gubarev a declarat pentru Europa Liberă că de cazul Vadim Pisari se ocupă procuratura militară rusă, conform înţelegerilor care există. „Procuratura moldoveană, din câte ştiu, a fost deja informată despre rezultatele investigaţiei. Ce-i drept, până acum nu avem o confirmare, din partea procuraturii moldoveneşti, şi de aceea eu nu pot să dezvălui conţinutul deciziei. Dar imediat ce vom avea confirmarea că procuratura moldoveană a primit informaţia procuraturii ruse, care de altfel i-a fost expediată în ultimele zile din luna iulie, – probabil că o transportă cu o broască ţestoasă, – atunci eu sunt gata să revin la discuţia asupra acestei chestiuni”, a menționat oficialul rus.
Vadim Pisari, locuitor al satului Pîrîta din raionul Dubăsari, a fost împuşcat în dimineaţa zilei de 1 ianuarie 2012, la podul de la Vadul lui Vodă, pentru că nu a răspuns somaţiilor de a opri automobilul cu care se deplasa. Unul dintre militari a deschis focul, iar un glonţ l-a rănit mortal pe tânăr. Soldarul a fost transferat ulterior într-o unitate militară din Rusia. Din perspectiva rușilor, ancheta s-a oprit în acest context.