În Republica Moldova se aşteaptă reunificarea cu România în primul rând pentru că există o „scârbă faţă de clasa politică de la Chişinău”, a declarat colonelul în rezervă Ion Petrescu, informează Epoch Times.
”Chiar dacă unii în România nu cred, în Republica Moldova se aşteaptă unirea în primul rând pentru că există o scârbă faţă de clasa politică de la Chişinău”, a precizat analistul militar în cadrul dezbaterii “Migraţia: factor de insecuritate în UE”, organizată joi, 12 noiembrie, de Centrul de Strategii Avansate.
Colonelul Petrescu a mai afirmat că “niciun preşedinte al României după 1989 n-a negociat cu liderii partidelor parlamentare de la Chişinău viitorul lor”.
“Atunci când s-a făcut unirea dintre RFG şi RDG ştiau cu toţii că va avea loc schimbarea, că vor avea pensii sau vor avea un viitor în noul stat german unit. Şi conducătorii de la Chişinău aşteaptă, deşi nu o declară, să fie trataţi pe principiul win-win şi să se simtă respectaţi ca parte a unei administraţii care va reprezenta o Românie după modelul celei interbelice”, a adăugat Ion Petrescu, conform Epoch Times.
De asemenea, analistul militar a abordat şi subiectul refugiaţilor economic din Republica Moldova, subliniind că 700.000 de cetăţeni sunt plecaţi la muncă în Federaţia Rusă, iar 800.000 în Occident, lăsându-şi familiile acasă.
”Republica Moldova înseamnă oficial 3.900.000 de locuitori, dintre care 400.000 sunt sub ocupaţie rusească. Acolo sunt 1.800 de pacificatori ruşi, plus 400 de militari Spetsnaz care au sosit într-o călătorie turistică în blugi, în haine de sezon, şi acum instruiesc trupele autoproclamatei Republici Transnistria, care este un spaţiu de spălare a banilor europeni şi euroasiatici”, a adăugat colonelul.
Din punctual său de vedere, dilema regiunii transnistrene este dacă să fie de partea Uniunii Europeni, ca toţi afaceriştii de pe teritoriul separatist să aibe de câştigat, sau să treacă sub “spectrul răsăritean”.