Cei mai activi 23 de tineri din mediul rural din Republica Moldova vor participa în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2015 la Școala de Cultură și Afirmare Românească de la București unde vor fi implicați în activități de dezvoltare personală, seminare legate de social-media, blogging, dar și de tururi de descoperire a capitalei României.
Acțiunea are loc în cadrul proiectului „Veșnicia satului în online” desfășurat de către Institutul pentru Cultură și Drepturi Europene cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.
Proiectul se află la cea de-a doua ediție și are drept scop instruirea tinerilor din mediul rural în vederea promovării valorilor naționale, dar și patrimoniului localității de baștină prin intermediul blogurilor.
În cadrul proiectului au fost organizate sesiuni de instruire și work-shop-uri pentru profesorii și tinerii din 23 de raioane ale Republicii Moldova despre blogging și modul de promovare a localităților rurale prin intermediul acestora, dar și activități practice – crearea de bloguri și de filmulețe de prezentare a localităților ce au fost ulterior postate pe rețelele de socializare.
Una dintre participantele din cadrul proiectului, Lia Munjiu scrie pe blogul ei „Oriunde nu aș pleca, rădăcinile rămîn ACASĂ … Iubeşte-ţi satul!!! Iubeşte-ţi Patria!!!”, mesaj susținut și de către organizatorii proiectului prin toate acțiunile întreprinse până la acest moment.
În 2014, unsprezece raioane din Republica Moldova au fost implicate în prima ediție a proiectului „Veșnicia satului în online”.