Premierul României, Dacian Cioloș, a declarat zilele trecute că autostrada Târgu Mureș – Iași este al doilea punct pe lista de priorități a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri din România și că în cel mult zece zile va fi prezentat un plan despre ce se va putea realiza în acest sens.
„Există un astfel de proiect care, din câte ştiu, în master plan e chiar pe locul doi din punct de vedere al priorităţii şi o să lansăm studiile de fezabilitate, adică o să lansăm ceea ce e prevăzut în acel master plan. Chiar vrem să le punem în aplicare şi să le luăm la rând, aşa cum sunt acolo. Eu cred că în maxim o săptămână, zece zile o să avem cu un plan detaliat legat concret de ce se poate face„, a spus Dacian Cioloş în cadrul unei emisiuni de la Europa FM.
Rezervele autorităților privind construcția autostrăzii, care trebuie să urmeze traseul Târgu-Mureş-Ditrău-Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni, țin în primul rând de costurile acesteia, care ar ajunge până la nouă miliarde de euro potrivit unor estimări și peste 6,1 miliarde de euro, potrivit calculelor Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Costurile mari sunt determinate de faptul că aceasta trebuie să parcurgă o întinsă zonă montană. Întreaga autostradă trebuie să măsoare 310,3 kilometri, fiind întinsă pe trei tronsoane.
Este vorba despre tronsonul Târgu-Mureș-Ditrău – 91.6 km, tronsonul Ditrău – Târgu Neamț de 118.1 km, care este cea mai dificilă parte a proiectului și tronsonul Târgu Neamț -Ungheni, de 100.6 km. Deocamdată, în pofida presiunilor, proiectul autostrăzii a rămas doar la etapa proiectelor de fezabilitate.