Candidatul propus pentru funcţia de premier al Republicii Moldova, Ion Sturza, aduce acuzaţii dure companiei Moldtelecom.
Sturza susţine că, fără să ştie, cetăţenii Republicii Moldova, prin facturile pe care le achită, alimentează de fapt financiar o companie intermediară din Elveţia, care preia grosul banilor la umbra paravanului Moldtelecom.
„Moldtelecom demonstrează cum se utilizează monopolurile de stat și cum se fură țara. Cel mai dulce la Moldtelecom a fost traficul internațional. La import sunetele vin în exclusivitate prin Moldtelecom, pentru că majoritatea operatorilor din extern doresc un singur punct de intrare”, a precizat Ion Sturza în cadrul întrevederii avute astăzi cu reprezentanții și membrii asociațiilor oamenilor de afaceri.
Sturza a adăugat că este „vorba de un business de aproximativ 12 milioane de dolari anual, care a fost perla coroanei”.
„Aceasta a fost transmisă de vreo doi ani la o companie elvețiană, care face integrarea pe plan internațional și care ar fi intermediară cu alte companii internaționale. În această perioadă tarifele de intrare au crescut de la 10 cenți/minut, când Moldtelecom le făcea de unul singur, la 25 de cenți. Deci toți cetățenii Republicii Moldova dau bani unei companii procladcă (intermediare), din care Moltelecom-ului îi revin doar 10 cenți. Grosul veniturilor rămân la această companie elvețiană. Aceste cifre sunt verificate și aduse de oameni patrioți”, a subliniat politicianul.