Vladimir Plahotniuc vânează preşedinţia Republicii Moldova, iar România ar trebui să-şi facă o prioritate din „pedepsirea oligarhului”. Opinia îi aparţine lui vian Milewski, politolog specializat în spaţiul ex-sovietic, doctorand şi cercetător la Graduate School of Social Research, Academia Poloneză de Ştiinţe.
Într-un interviu pentru site-ul Ziare.com, Milewski spune că situaţia din Republica Moldova este atât de încordată, „încât numai un nebun nu o mai poate vedea”.
Din punctul al politologului, România trebuie să depună toate eforturile necesare pentru a scăpa Republica Moldova de „flagelul Plahotniuc”, precizând că existenţa politică a acestui oligarh reprezintă „problema numărul unu, doi şi trei” a statului.
„Oligarhul moldovean, însă, este foarte bine conectat la anumite cercuri de influenţă şi putere din România, care până în prezent i-au asigurat liniştea”, precizează Octavian Milewski.
Întrebat dacă Vladimir Plahotniuc este o unealtă a Moscovei şi dacă ceea ce se petrece la ora actuală peste Prut este un război geopolitic sau doar unul de tip mafiot, cercetătorul a răspuns: „Cred că simplificăm atunci când îi atribuim lui Plahotniuc calitatea de unealtă a Moscovei. Până la urmă, Plahotniuc este omul nimănui sau poate că este omul care ştie să balanseze între toate taberele şi să le folosească pentru propriile interese. În tot cazul, Plahotniuc nu este pentru Moscova ce este Dodon sau Usatîi, de exemplu. Plutocratul moldovean are suficiente resurse pentru a juca autonom. E altceva dacă susţinem că jocul său serveşte intereselor Moscovei. Se presupune că în primăvara lui 2015 acesta ar fi încercat o apropiere de administraţia de la Kremlin prin intermediul lui Atambaev, preşedintele Kârgâstanului, însa nu a fost primit. Plahotniuc nu gândeşte geopolitic. El este un parvenit prin metode criminale”.
„Trebuie creat un grup de investigaţie pentru a aduce cazul Plahotniuc pe agenda politică românescă pe Moldova. Mai mult, dosarul Plahotniuc are profunde ramificaţii internaţionale, iar Romania trebuie să pună sub urmărire, în mod legal, desigur, orice ilegalitate documentată internaţional a oligarhului”, mai afirmă politologul în interviu.
Legat de relaţiile oligarhului cu anumite cercuri de influenţă din România, Ion Sturza, fostul candidat la şefia Executivului de la Chişinău, a afirmat că Vladimir Plahotniuc a prestat servicii de proxenetism pentru anumiţi oameni politici şi patroni media din România.
„Eu vreau să vă spun că mafia asta de tip sovietic este foarte ingenioasă la a capta, aşa, la a compromite omul. Păi, ţineti minte că şi diplomaţi români au fost filmaţi prin bordelurile de la Chişinău şi aşa mai departe.. Asta e o altă metodă clasică. Şi eu le tot spuneam acestora de la Bucureşti: «Fiţi atenţi când vă duceţi la Chişinău ca să vă bucuraţi de blondele de acolo!» Bine, asta e mai mult o glumă, dar văd ca foarte mulţi s-au speriat… Că multi dintre patronii media au fost acolo, mulţi jurnalişti au explorat cafenelele pe acolo”, a declarat Sturza recent la România TV.