Inspectoratul General de Poliţie al Chişinăului îi va sancţiona pe organizatorii protestelor de duminică – Igor Dodon, liderul PSRM, Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, şi Platforma DA.
Potrivit unui comunicat remis de IGP, marșul de protest nu a fost indicat în declarația prealabilă, iar Andrei Năstase, liderul Platformei DA, Igor Dodon și Renato Usatîi „au creat incomodități participanților la trafic și agenților economici din preajmă”.
„În același timp, un grup de protestatari, în jur de 350 persoane, au blocat traseul în ambele direcții de deplasare pe str. Calea Ieșilor, spre s. Strășeni, timp de 35 minute, circulația rutieră fiind sistată. La fel au făcut un rug în mijlocul traseului”, se precizează în comunciatul Inspectoratului General de Poliţie.
Oficialii IGP susţin că acțiunile de duminică ale protestatarilor intră sub incidența mai multor articole ale Codului Contravențional și Penal pentru nerespectarea legislației cu privire la organizarea întrunirilor (art. 67 CC), blocarea intenționată a arterelor de transport (art. 225 CC) și blocarea intenționată a arterelor de transport prin crearea de obstacole prin instalarea de posturi sau alte mijloace (art. 271 CP).
Dacă vor fi găsiți vinovați, organizatorii riscă amendă de la 600 la 2.000 de lei, sau privarea de libertate de la 2 la 6 ani.
Potrivit autorităților, de la începutul protestelor, au fost blocate mai multe străzi nefiind coordonate cu Primăria și Poliția: bd. Cantemir; str. Ismail; bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt; str. Columna; bd. Grigore Vieru; str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni; str. Alexandru Lăpuşneanu; str. 31 August 1989; str. Sfatul Ţării; str. Maria Cibotaru; str. Anatol Corobceanu; str. Alexei Mateevici; şoseaua Hînceşti; str. Lech Kaczynski; str. Pan Halippa; str. Alexandr Puşkin; str. Calea Ieşilor; şoseaua Balcani; str. Liviu Deleanu; bd. Alba-Iulia; str. Ion Creangă.