Vicepreședintele Gazprom, președinte al Consiliului de Observatori de la Moldovagaz, Valeri Golubev, efectuează o vizită în Republica Moldova. În acest context, Golubev a avut o întrevedere cu premierul Pavel Filip.
În cadrul întrevederii s-a discutat despre situaţia actuală în domeniul livrării de gaze naturale în Republica Moldova de către concernul rus şi măsurile de impulsionare a cooperării bilaterale.
Vicepreşedintele Gazprom a reiterat interesul pentru dezvoltarea activităţii în Republica Moldova, se arată într-un comunicat al Executivului de la Chișinău. De asemenea, Golubev a precizat că Gazprom tratează cu grijă şi respect relaţiile cu Republica Moldova, în vederea identificării soluţiilor optime la problemele existente şi asigurării unui parteneriat durabil.
Premierul de la Chișinău și omul de afaceri rus au trecut în revistă subiectele care vizează eficientizarea administrării SA Moldovagaz, restructurarea datoriilor istorice către Gazprom, dar şi neadmiterea creşterii acestora pe viitor. Totodată, s-a discutat despre proiecte investiţionale privind modernizarea întreprinderii Moldovagaz şi a întregului sector energetic al Republicii Moldova.