Cazul miliardului furat din sistemul bancar al Republicii Moldova încă nu şi-a epuizat „cutia cu surprize”.
O nouă „surpriză” ne trimite la 500 kilometri distanţă de Chişinău, în oraşul ucrainean Kakhovka. Potrivit unei investigaţii a Newsmaker.md, în Kakhovka s-au luat în 2014 deciziile cheie privind „jaful secolului”.
Din investigaţie aflăm că, pe 26 noiembrie 2014, la Kakhovka s-a desfăşurat Adunarea acționarilor Băncii Sociale din Republica Moldova, una dintre ţintele mega-devalizărilor din sistemul bancar. La această Adunare șapte acționari ai instituţiei bancare au legalizat furtul miliardului de dolari, însă fără să aibă habar la ce lovitură de teatru luau parte.
Apare în scenă Serghei Andriychuk, un presupus deținător a 4.16% din acțiunile Băncii Sociale. De fapt, doar o marionetă confuză. Conform actelor la care au avut acces jurnaliştii de investigaţie, Serghei Andriychuk ar fi fost trecut ca preşedinte al Adunării acţionarilor. Numai că Serghei nu are nicio treabă cu domeniul bancar, ci este un ucrainean sărac lipit pământului, cu un aspect neîngrijit, atras în toată această afacere printr-un concurs de împrejurări care frizează comedia neagră.
„Este clar că el nu înțelege despre ce este vorba și care este legătură lui cu miliardul moldovenesc. Se însuflețește doar atunci când este întrebat despre pașaport: dacă l-a pierdut sau l-a transmis cuiva pentru o perioadă de timp? S-a descoperit că, în toamna anului 2014, a fost vizitat de doi bărbați care l-au rugat să le dea pașaportul. «Ajută-ne, trebuie urgent salvată o bancă, își amintește discuția de atunci. – Mi-au promis o mie de hrivne dacă le reușește». Peste o lună lui Andriciuc i-au întors pașaportul, dar fără să-i fi plătit”, se arată în articol.
Citiţi aici restul anchetei.