Ministrul Apărării de la Chişinău, Anatol Șalaru, și-a publicat pe Facebook diploma de studii pentru a le arăta tuturor că, de fapt, el este epideomiolog și nu medic veterinar.
Anatol Şalaru şi-a făcut publică diploma ca replică lui Vladimir Voronin, liderul PCRM, care a folosit des la adresa lui sintagma de „principalul veterinar al ţării”.
Conform informaţiilor din actul de studii, ministrul Apărării a absolvit în 1985 Institutul de stat de medicină din Chișinău, specialitatea – medic igienist epidimiolog.
„Dezamăgire cruntă pentru potențialii pacienți care au nevoie urgentă de serviciile unui medic veterinar. În calitate de epidemiolog promit că voi lupta din răsputeri cu epidemia de prostie şi voi igieniza mediul politic afectat de deșeurile sovietice”, a scris Anatol Şalaru pe reţeaua de socializare.
Liderul comunist Vladimir Voronin l-a atacat recent pe Anatol Șalaru, declarând că acestuia „îi este indiferent ce să distrugă – drum, Armata Națională sau să chinuie pisici și câini”.