Unirea României cu Republica Moldova a intrat în linie dreaptă, se precizează într-un comunicat al Platformei Unioniste Acţiunea 2012.
Peste 50.000 de persoane au participat astăzi, 27 martie, la cel mai amplu marș unionist de la Chișinău, cu ocazia împlinirii a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
Participanții la marș au salutat constituirea Sfatului Țării 2, forul reprezentantiv al unioniștilor din Republica Moldova, care a adoptat Foaia de parcurs a Reunificării până în 2018.
„Suntem din ce în ce mai mulți, iar vocea noastră se aude tot mai puternic. În această zi de sărbătoare, la împlinirea a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, avem de transmis un mesaj: vom spori eforturile pentru ca centenarul Unirii să ne găsească întregi ca neam”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.
Obținerea consensului politic prin care partidele politice parlamentare convin asupra ideii de îndeplinire a Reunificării, informarea partenerilor euroatlantici privind opțiunea națiunii române și explicarea avantajelor pe care Reîntregirea României ar putea-o aduce lumii transatlantice, aprobarea de către Parlamentul de la București a principiilor Reunificării sunt doar câteva dintre etapele ale Foii de parcurs pe care unioniștii le vor realiza până în 2018.
Foto: Constantin Grigoriță