Dan Stoenescu, ministrul delegate pentru relaţia cu românii de pretutindeni, a avut vineri, 1 aprilie, o întâlnire cu liderii comunităţilor româneşti din regiunile Cernăuţi şi Transcarpatia.
La întâlnire au luat parte şi Valentin Raducanu, director proiecte în cadrul DPRRP, şi consilierul Radu Cosma. Cei trei oficiali s-au aflat într-o vizită de lucru în regiunea Cernăuţi, unde au discutat cu autorităţile cernăuţene despre diversele probleme cu care se confruntă comunitatea românească .
“Mă bucur că după ce am participat alături de români şi ucraineni la comemorarea de la Fântâna Albă, am reuşit să vin aici, în Cernăuţi, să mă întâlnesc cu autoritățile locale. M-am întâlnit cu guvernatorul regiunii Cernăuţi, domnul Fişciuc, cu primarul oraşului Cernăuţi şi cu domnul Muntean, preşedintele Consiliului regional. Îmi pare bine că există o deschidere din partea autorităților ucrainene pentru a colabora cu partea română în sprijinul românilor din Ucraina. Este foarte important ca limba română, cultura română, spiritualitatea şi identitatea românească să fie păstrate aici, în Ucraina, şi vă asigur de sprijinul statului român în acest sens. Statul român sprijină comunitatea românească din Ucraina, atât comunitatea din Bucovina de Nord, dar şi comunitatea din Transcarpatia și din regiunea Odesa prin proiecte finanţate de DPRRP”, a declarat Dan Stoenescu într-un interviu oferit portalului de ştiri BucPress, potrivit Euromedia-Ucraina.
“În întâlnirile cu autorităţile ucrainene am exprimat susţinerea fermă a României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea Ucrainei. Am arătat că partea română este deschisă la noi proiecte, în special, proiecte transfrontaliere finanţate din fonduri europene pentru dezvoltarea regiunilor frontaliere, în special în Bucovina, în Transcarpatia şi în regiunea Odesa. Mă bucur că există posibilitatea de a înfiinţa o grădiniţă românească în oraşul Cernăuţi pentru prima dată şi sper ca acest proiect să se concretizeze. De asemenea, sper ca să existe şi din partea autorităţilor ucrainene locale şi regionale sprijin pentru mass-media de limbă română, pentru că mass-media este vocea comunităţii româneşti care trebuie auzită şi care trebuie sprijinită nu numai de statul român, ci şi de statul ucrainean, pentru că noi în România avem proiecte pentru mass-media în limba ucraineană, pentru comunitatea ucraineană din România (…) Pot să spun că discuţiile de la Consulatul general al României la Cernăuţi cu reprezentanţii comunității româneşti din Bucovina şi din Transcarpatia au fost discuţii pozitive, discuţii constructive, pe teme complexe de la învăţământ până la proiecte culturale, am reuşit să aflu mai multe despre situaţia din teren a școlilor în limba română, despre proiectele culturale desfăşurate de diferite asociaţii şi am arătat care este strategia statului român în legătură cu proiectele desfăşurate de mediul asociativ românesc din Bucovina de Nord şi Trascarpatia”, a mai precizat ministrul.
Dan Stoenescu este de părere că pentru păstrarea identităţii naţionale româneşti în Bucovina de Nord şi Transcarpatia nu este necesară doar o “colaborare cu Departamentul pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, dar şi relaţii directe cu autorităţile locale din România, cu consiliile judeţene, cu primăriile din localităţile de frontieră sau din alte localităţi din România, care sunt deschise să colaboreze cu românii din Bucovina de Nord”.
“Din experienţa mea am văzut că acest fel de relaţii există deja şi îi felicit pe cei care au demarat astfel de proiecte. De asemenea, pentru a accesa fonduri europene transfrontaliere, este necesar ca liderii ai asociațiilor româneşti din Bucovina şi din Transcarpatia să fie informaţi despre cum pot fi accesate aceste proiecte, să devină manageri de proiecte, şi în acest sens sprijinim orice fel de iniţiativă pentru a exista un fel de training pentru aceşti lideri ai organizaţiilor româneşti pentru a dezvolta proiecte transfrontaliere. Aceste proiecte nu ţin numai de rezervarea, păstrarea identităţii naţionale. Ţin de mai multe domenii, dar nu aş dori să intru în amănunte. Este important ca ei să fie niște oameni informaţi şi dispuşi să înveţe pentru că acesta este viitorul. Regiunea Cernăuţi este o regiune multiculturală, o regiune care este acuma vecină a Uniunii Europene, este o poartă a Ucrainei spre Europa şi este necesar ca informaţia aceasta să existe”, a mai punctat Dan Stoenescu în interviu.