Şeful misiunii americane la Chişinău, James Pettit, este mulţumit de modul în care Guvernul Republicii Moldova a îndeplinit precondițiile în vederea negocierilor cu FMI privind un nou acord de finanţare.
Pettit se aşteaptă ca negocierile cu Fondul Monetar Internaţional să debuteze luna viitoare.
„Acum, când aceste rapoarte au fost finalizate, se poate spune că băncile nu sunt într-o situaţie la fel de rea ca cele care au fost lichidate, aşa că FMI se va simţi într-o situație mai confortabilă în aceste negocieri”, a declarat ambasadorul SUA la Chişinău într-un interviu oferit postului de televiziune M1.
Diplomatul american a mai precizat că restabilirea relaţiei cu FMI este vitală în contextul crizei bugetare cu care se confruntă Republica Moldova.