O delegaţie din oraşul Străşeni, din Republica Moldova, a fost prezentă în România, la Oneşti, în cadrul unei acţiuni legate de înfrăţirea dintre cele două unităţi administrativ-teritoriale.
Delegaţia din Republica Moldova a fost condusă de Valentina Casian, primar al oraşului Străşeni, care a fost însoţită de 20 de specialişti şi consilieri locali, informează cotidianul Deşteptarea.
Edilul din Străşeni şi echipa sa au a avut o şedinţă de lucru cu Alexandru Cristea, viceprimarul cu atribuţii de primar al Oneştiului, şi cu şefii de departamente din cadrul primăriei oneştene, având ca obiectiv realizarea unor proiecte pe fonduri europene.
„Discuţiile dintre reprezentanţii celor două localităţi înfrăţite au vizat consolidarea cooperării comunităţilor prin schimburi de experienţă şi de bune practici si iniţierea colaborării în vederea dezvoltării de noi proiecte în domeniile economic şi cultural, prin accesarea liniilor de finantare europeană. Oaspeţilor din Republica Moldova le-au fost prezentate proiectele cu fonduri europene realizate în municipiul Oneşti, atât în domeniul infrastructurii urbane, cât şi în învaţământ, activitatea de administrare a domeniului public şi privat al municipiului, activitatile Bibliotecii Municipale «Radu Rosetti», precum şi oportunităţile privind realizarea în comun de proiecte cu fonduri europene. Specialiştii şi consilierii din cadrul Primăriei oraşului Străşeni au avut şi discuţii cu omologii lor din Primăria Oneşti, în cadrul carora s-au făcut schimburi de experienţă şi s-au stabilit modalităţile concrete de colaborare dintre cele două localităţi”, a declarat Cristian Bibire, purtator de cuvânt al Primăriei Oneşti.
Primarul interimar al municipiului Oneşti, Alexandru Cristea, a participat la Bucureşti la Conferinţa Reprezentanţilor Comunităţilor Locale din România şi Republica Moldova, eveniment desfăşurat de Acțiunea 2012 la Palatul Parlamentului, unde au fost prezenţi 1000 de primari ai localităţilor de pe ambele maluri ale Prutului.