Despre masacrul de la Fântâna Albă trebuie să se discute aşa cum discută polonezii despre ororile săvârşite de sovietici în pădurea Katyn, consideră europarlamentarul Siegfried Mureşan.
Într-un interviu oferit Revistei 22, Mureşan a discutat despre expoziţia dedicată acestui episod negru din istoria românilor, organizată de acesta şi deputatul Eugen Tomac la sediul Parlamentului European, pe 5 aprilie, cu numele „Masacrul de la Fântâna Albă. 75 de ani – pagina ascunsă a istoriei”.
În legătură cu această expoziţie, Siegfried Mureşan explică în interviu: „În 2015 a avut loc comemorarea a 74 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, unde au fost uciși peste 3.000 de români care voiau să ajungă pe cale pașnică din Bucovina de Nord înapoi în țara mamă, ca urmare a pierderii Basarabiei și Bucovinei de către România în fața Uniunii Sovietice, în 1940, ca urmare a pactului Ribbentrop-Molotov, din 1939. Anul trecut, când a avut loc comemorarea a 74 de ani, am realizat că în Europa acest incident nefericit din istoria noastră, în care peste 3.000 de oameni au fost uciși cu brutalitate de către trupele sovietice, nu este cunoscut (…) Nici în România (nu era cunoscut – n.r.), fiindcă Uniunea Sovietică a negat aceste crime, nu și le-a asumat și nici nu a permis nicio menționare a lui și nicio discuție cu privire la el. Și de aceea mi s-a părut important să discutăm, să aducem în atenția Europei, a colegilor din Parlamentul European, a factorilor de decizie – și sunt mulți. Anul trecut mă gândisem ce putem face și am luat decizia de a organiza anul acesta, cu ocazia comemorării a 75 de ani, o expoziție în Parlamentul European, pe care am deschis-o pe 5 aprilie. Sunt mulți colegi din Parlament care mi-au spus că au văzut această expoziție zilele acestea, au aflat ceva nou, au înțeles foarte bine ce s-a întâmplat acolo, neștiind până acum ce s-a întâmplat. Cred că trebuie să continuăm să vorbim, cred că trebuie să încercăm poate și o asociere cu evenimentele din Polonia, de pildă masacrul de la Katyń, care este mult mai cunoscut. Dar, pentru a-l aduce în atenția oamenilor din UE, cred că trebuie să facem mai mult și pe latura culturală. Pe mine m-a ajutat foarte mult pentru a înțelege fenomenul de la Katyń vizionarea filmului regizorului polonez Andrzej Wayda, în 2008. De aceea cred că trebuie să ne gândim cum putem susține din bugetul public în România inițiative artistice care promovează evenimentele tragice de atunci. Iar aici, la nivel european, mă gândesc, pentru anul viitor, poate încercăm o asociere cu colegii polonezi pentru a discuta împreună despre Katyń și Fântâna Albă. Fiindcă, chiar dacă la Katyń au murit mai mulți oameni, au fost de ambele părți oameni nevinovați. Oamenii care au murit la Fântâna Albă mergeau pe cale pașnică spre România și brutalitatea cu care sovieticii au acționat a fost aceeași în ambele cazuri. Filmul Katyń l-am văzut la premiera internațională pe care a avut-o la Festivalul de Film de la Berlin, în februarie 2008, premieră care a avut loc în prezența cancelarului Angela Merkel. Deci un regizor cunoscut polonez a făcut un film care este într-adevăr foarte bun, dar care, mult timp după aceea, cu sprijinul aparatului diplomatic polonez, a fost promovat în toată lumea și a adus evenimentele la cunoștința multor oameni”.
Cu 75 de ani în urmă, sovieticii au orchestrat una dintre cele mai sinistre farse din istorie, ale cărei victime au fost aproximativ 3.000 de români, rămași captivi în satele de pe Siret, după ce România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de locuitori.
Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc în Duminica Paştelui a anului 1941, când locuitorii satelor de pe Valea Siretului au încercat să se refugieze din Uniunea Sovietică în România.
La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România. Drept urmare, la 1 aprilie, 1941 un grup mare de oameni din mai multe sate de pe Valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane, și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somația, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.
După masacru răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până toți și-au dat duhul.
Câțiva, „mai norocoși”, au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și, după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc din acel orășel și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var.
