Aproape jumătate din populația României este de părere că unirea cu Republica Moldova ar trebui să se producă prin organizarea simultană a unui referendum pe ambele maluri ale Prutului, indică datele unui sondaj realizat de INSCOP Research.
48,8% dintre românii din Țară consideră că o eventuală unire a României cu Republica Moldova ar trebui să se facă prin referendum organizat simultan în Republica Moldova și în România, ca materializare a voinței populare. Asta în vreme ce 24,7% dintre respondenți apreciază că o eventuală unire dintre România și Republica Moldova ar trebui să se realizeze prin decizii votate de parlamentele de la Chișinău și București, pentru a asigura eficiența procesului, iar 26,5% au ales varianta „nu știu” sau „nu răspund”.
Potrivit rezultatelor sondajului, 39,7% dintre cei chestionați consideră că Unirea ar aduce mai multe avantaje României, în timp ce 28,5% consideră că ar aduce mai multe dezavantaje, iar 31,8% nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Românii din Țară sunt de părere că integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană depinde cel mai mult de voința cetățenilor și politicienilor (40,8%), în vreme ce 35% dintre respondenți declară că integrarea Republicii Moldova depinde de România și alte state europene, iar 24,3% nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Barometrul „INSCOP — Adevărul despre România„ a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul în perioada 21—28 martie. Volumul eșantionului a fost de 1.063 persoane și este reprezentativ pentru populația majoră a României. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%.