Bustul Reginei Maria a României a fost dezvelit miercuri în satul care îi poartă numele, din raionul Soroca. Evenimentul a avut loc cu participarea Alteței sale Regale, Principele Radu al României.
Bustul Reginei Maria, realizat de un sculptor din Oradea, reprezintă un cadou din partea Familiei Regale a României.
În 2015, satul Regina Maria, prima entitate adminsitrativ-teritorială a Republicii Moldova care poartă nume regal, a primit o înaltă distincție – Crucea Casei Regale a României. „Pentru exemplul patriotic şi istoric pe care locuitorii acestei comune l-au dat, alegând să se întoarcă la identitatea lor interbelică reluând numele Reginei României Mari. Pentru ca în aceste vremuri de tumult social, aleg să păstreze viu exemplul strălucit de dedicaţie şi iubire de ţară al Reginei Maria şi se străduie, în ciuda greutăţilor materiale ca, prin cultură şi educaţie, să ofere un viitor mai bun generaţiilor ce vor urma”, s-a menționat în brevetul care a însoțit distincţia, semnat de Majestatea Sa, Regele Mihai I.