Uneori, cinismul are efect de bumerang, mai ales când se întâmplă să fii liderul unei invenţii teritoriale defectă din „fabricaţie”, cum este cazul regiunii separatiste transnistrene, condusă de Evgheni Şevciuk.
Soţia lui Evgheni Şevciuk, Nina Ştanski, fosta şefa a aşa-zisei „diplomaţii” de la Tiraspol, a publicat pe pagina de Facebook o serie de poze în care apare cu fiica sa în braţe şi alături de liderul nerecunoscut din stânga Nistrului. Fotografiile sunt realizate în aşa fel, încât familia să pară învăluită într-un aer dulceag de armonie sovietică. „Fericirea există”, a scris Nina Ştanski în mesajul care însoţeşte grupajul foto.
Într-adevăr, poate că fericirea există pentru cuplul Şevciuk-Ştanski, însă nu şi pentru populaţia din „microscopica” regiune separatistă, care este captivă într-o criză economică de proporţii.
Într-o imagine publicată chiar de către agenţia de presă a administraţiei de la Tiraspol se poate lesne observa penuria alimentară cu care se confruntă la această oră oamenii din stânga Nistrului, care iau cu asalt magazinele cu rafturile aproape goale.