Peste 10.000 de persoane sunt aşteptate între 24 şi 25 iunie la Hobiţa, comuna gorjeană Peştişani, la Festivalul România Autentică.
Festivalul România Autentică este organizat de Asociația Națională a Antreprenorilor, împreună cu Asociația Tradiții de pe Valea Bistriței-Peștișani, Autoritatea Națională pentru Turism, Consiliul Județean Gorj și Primăria Primăria Peștișani, informează Gazeta de Sud.
Manifestarea are ca principal obiectiv promovarea tradițiilor și meșteșugurilor românești, a frumuseții ţinuturilor românești și, cu predilecție, a zestrei lăsată moștenire de către Constantin Brâncuși.
„Astfel, ne propunem să vibrăm sufletește pe ritmurile celor mai frumoase melodii de inspirație tradițională, cinstind frumusețea portului nostru popular. În cadrul evenimentului sunt așteptați aproximativ 10.000 de oameni, atât artiști, mici meșteșugari și negustori români, dar și din afară, cât și oameni de cultură, artă, business, și nu numai… Participanții care doresc să încerce cele mai frumoase meșteșuguri românești, vor avea această oportunitate, întrucât, vor însoți sărbătoarea, o serie de meșteri în arta populară precum olărit, sculptat, tors lână sau cusut semne populare. Sunt așteptați astfel meșteri din țară, dar și din Ucraina, Bulgaria și Republica Moldova”, potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei Naţionale a Antreprenorilor.
Autorităţile locale din Peştişani şi-au propus, de asemenea, să intre în Cartea Recordurilor cu cele mai multe persoane îmbrăcate în ii -peste 5.000 de femei.