Două proiecte de lege ale liberalilor și democraților de la Chișinău, modificări din Codul Audiovizualului și votate în primă lectură, a stârnit furia autorităților moscovite.
„Modificările propuse la Codul Audiovizualului au ca scop reducerea serioasă a spațiului de televiziune în limba rusă și a emisiunilor de radio în limba rusă din Republica Moldova, unde limba rusă este folosită ca limbă de comunicare inter-etnică”, a precizat Ministerul rus de Externe, citat de Tass.
„Această mișcare neprietenoasă a fost luată în contextul unei tendințe de a revigora dialogul politic ruso-moldovenesc”, se arată în mesajul ministerului. „Moscova va urmări îndeaproape modul în care lucrurile vor evolua în urma acestei inițiative, care a fost în mod clar luată înaintea viitoarelor alegeri prezidențiale din Republica Moldova„, consideră diplomația de la Kremlin.
Radiodifuzorii din Republica Moldova ar putea fi obligaţi să retransmită doar emisiuni de știri și talk-show-uri produse în UE sau alte state care au semnat Convenţia Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, ceea ce exclude emisiunile în limba rusă. De asemenea, produsul autohton ar trebui să fie în proporție de 80% în limba română.