Misiunea Promo-LEX însărcinată cu monitorizarea scrutinului prezidenţial din 30 octombrie atrage atenţia asupra banilor investiţi în campania electorală din Republica Moldova.
Mai exact, este vorba despre surse financiare care nu vin pe căi private, ci direct din resursele administrative ale Republicii Moldova.
Reprezentanţii autorităţilor publice locale de nivelurile unu şi doi au fost implicaţi în timpul orelor de muncă în colectarea semnăturilor, precum şi în întâlniri cu cetăţenii. Au fost constatate şi cazuri de mită electorală, susţine Promo-LEX.
O altă problemă: calitatea datelor din Registrul de Stat al Alegătorilor. La acest capitol, observatorii au constatat în şapte localităţi necorespunderi între adresele indicate în buletinele de identitate ale alegătorilor şi datele din Registrul de Stat al Alegătorilor. De asemenea, au fost identificate persoane decedate înscrise în registrul alegătorilor în cel puţin şase localităţi. Misiunea de observare a constatat şi zece cazuri de oferire a cadourilor cu tentă electorală, cinci dintre care cu implicarea reprezentanţilor PDM şi alte cinci cu implicarea PSRM.
Misiunea de Observare Promo-LEX a constatat că mai multe grupuri de iniţiativă au prezentat raportul financiar „pe zero”, în condiţiile în care au desfăşurat activităţi de promovare, atât pe platforme online, cât şi pe panouri stradale.